Intr-un post trecut va rugam sa-mi votati “povestea” pe facebook,
pentru a castiga un loc in “Weekendu-ul de supravietuire”. Weekend in care eu credeam ca imi voi mari cunostintele de survival( revin mai tarziu ). Dupa 1 saptamana de stresat “prietenii” de pe facebook am strans cateva voturi…cat sa fiu intre primii 30… si-am si uitat de concurs. Pana cand am primit mailu, in care eram anuntat castigator. Am primit detaliile prin e-mail, ce trebuia sa ne luam la noi, ce ne dadeau ei…Zis si facut, vineri la ora 12 si un pic ne-am intalnit toti participantii, 10 la numar si-am plecat cu un mercedes vito spre locatie, undeva in valea Oltului, decat cand am ajuns acolo am aflat exact unde: Muntii Capatanii. Am fost intampinati de viitorul nostru instructor in ale supravietuiri si de un cameraman de la discovery…Fantoma. Pentru ca am ajuns relativ tarziu, cam pe la ora 7 si nu aveam timp sa urcam pe zi pana la locul propriu-zis de campare am “stationat” in prima poiana intalnita, am curatat locul de craci si-am trecut la montarea corturilor 2 seconds de la Quechua, ne-a luat mai mult de 2 secunde Corturi de 4 persoane, bune dintr-un punct de vedere…incapeau 4 pers lejer si ceva echipament, au rezistat destul de bine la ploaie, dar nu practice la transportat printre craci de brad de fapt de transportat in genaral, foarte greoaie si voluminoase. Am prajit carne pe piatra, am socializat cat de cat…
A doua zi am pornit spre a doua tabara, drumul a fost plin de “pericole” unii participanti necesitand sa fie asigurati cu o cordelina la unele coborari ) desi cred ca era nevoie in cazul unora. Am ajuns la tabara, acolo ne astepta al doilea cameraman. Dupa o scurta pauza am inceput sa bifam puncte din lista cameramanului… adapostul: am facut 2 din crengi de brad si iarba, care n-au rezistat ploii ( our bad ), am filtrat apa cu o sticla taiata, carbuni si ultimu strat… o soseta, am gustat lacuste, oua de furnica ( baza in supravietuire), am incercat sa prindem pastravi, am facut noduri, am aflat de pe gps la ce altitudine ne aflam, 1500 si ceva m, s-a incercat fara succes aprinderea focului prin frecarea a doua lemne, instructorul a facut si o capcana… de omorat cameramani… am aprins focul cu “amanarul”.
Ce-am mai invatat: care este fagul, ca avem 85% apa in corp.
Seara a venit ploaia si ne-am refugiat in corturi, adaposturile improvizate (cocioabe dupa unii ) nefacand fata.
A treia zi a fost uda, am refacut traseul… de data asta la vale Drumul spre Bucuresti nu a fost lipsit de evenimente, cu cativa km inainte de iubita noastra capitala, mertanu nostru a facut poc, nimeni nu a fost ranit din fericire, in scurt timp a venit alt Vito si-am continuat drumu spre Bucuresti.

A mai bloguit si Diana: click aici !
Jurnalul lui George: click aici !
Si un mic slideshow:

P.S. Acest articol este un pamflet si trebuie tratat ca atare. Nimeni nu a fost ranit pe timpul filmarilor.